Se spune că fericirea este declanşată de starea de protecţie pe care ţi-o dau trei cercuri: al familiei în care ar trebui să te simţi protejat şi iubit, al prietenilor cu care ar trebui să comunici vrute şi nevrute dar să te şi relaxezi şi al ţării în care trăieşti, spaţiu în care ar trebui să fii sigur că, datorită legilor drepte şi favorabile cetăţeanului, nu ţi se poate întâmpla nimic.
Dacă aceste condiţii minime sunt îndeplinite, atunci da, ai chef de viaţă, de proiecte pe termen lung, eşti un om printre oameni şi nimic nu pare a-ţi umbri sufletul. Ştii că de oriunde ar putea veni o mână-ntinsă.
În România e cam greu!
Familiile sunt deseori împărţite din cauza emigraţiei, sunt cazuri în care femeia e în Italia, bărbatul în Spania şi copiii, tineri şi ei, lucrează prin Anglia sau Germania. Rar se întâlnesc cu toţii, legătura fizică, zilnică, e doar o amintire.
Prietenii sunt, dar fiecare cu ale lui şi rar îşi găsesc timp unii de alţii, se grăbesc cu toţii acasă la sfârşitul unei zile epuizante. De legi şi modul în care sunt apăraţi oamenii să nu mai vorbim, ştim că mai nimic nu funcţionează cum ar trebui şi că nivelul de sărăcie în România este cel mai mare din Europa. Stresul cotidian, lupta cu problemele şi amarul zilnic, traumele suferite şi imposibilitatea de a duce o viaţă mai bună duc la depresie.
În România sunt peste 2 milioane de persoane diagnosticate cu depresie, foarte mulţi însă nu se prezintă la un doctor şi numărul real al celor care suferă de boala secolului este deci mult mai mare.
Depresia este declanşată de lipsa serotoninei, un neurotransmiţător care asigură starea de bună dispoziţie, boala poate fi deci tratată prin medicamente şi şedinţe psihologice. Şi totuşi, sunt puţini cei care apelează la ajutor specializat.
În primul rând nu recunosc faţă de ei înşişi că au o problemă, tristeţea care le roade sufletul li se pare justificată. În al doilea rând există încă acea ruşine de a fi bolnav psihic, acel “nu mă duc, spune lumea după aia că-s nebun”. În al treilea rând puţini îşi permit mai multe şedinţe terapeutice, românii de abia reuşesc să-şi cumpere hrana zilnică, creierul nu se vede şi mai poate aştepta.
Majoritatea celor care suferă de depresie nici măcar nu luptă să iasă din mlaştina care-i trage spre adânc, nu-ncearcă să schimbe ceva în viaţa lor pentru că nu-nţeleg mecanismul bolii.
La Predeal este însă singura clinică psihiatrică de stat, ar fi suficient o trimitere de la medicul de familie şi multe lucruri s-ar putea schimba.
Uneori totul pare negru, dispare pofta de viaţă, orice mişcare pare inutilă, traiul zilnic pare fără sens şi oamenii se-nchid în spatele unor măşti. Se prefac că le e bine, se prefac că nu-i nimic, că nu au nevoie de ajutor.
În România peste 3000 de persoane se sinucid anual.
Să-nvăţăm cu toţii din cifra asta, 3000 nu e un număr oarecare, ci vieţi zdrobite înainte de vreme, oameni care ar fi putut fi fericiţi dar n-au fost ajutaţi la timp de cei care nu i-au privit mai bine în ochi.
Sufletul doare, iar depresia este numele acestei suferințe.
Articol scris de Liliana Angheluță